Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul este numai aceea care sprijină solid pe logică.

marți, 25 septembrie 2018

Ca să-şi deschidă sufletul, mai înainte omul trebuie să îşi deschidă ochii. Şi mintea.

Altminteri nu se poate.
O societate civilizată

O societate civilizată este aceea (şi numai aceea) în care ciomăgeala şi hoţia nu se practică la liber. Ci organizat. Instituţional. Sub atenta observaţie şi îndrumare a autorităţilor Statului.

Societatea civilizată este numai aceea în care se mutilează şi se fură legal. Elegant. Manierat.

... cât de cât. 
Memento 10 august 2018

Unul dintre cele mai inteligente răspunsuri la întrebarea „Şi cine i-a pus, domnule, să se ducă acolo?” este „Mai du-te, bre, în PLM!”

Sau tăcerea. Fiindcă te afli în compania unui prost.
Quartum non datur

În faţa mişeliei ai numai trei variante posibile de atitudine. Mari şi late.

O aprobi, o înfrunţi sau rămâi indiferent la ea, ca nesimţitul.
Nuci

De fiecare dată trebuie să existe o nucă ceva mai tare. Niciodată totuşi ea nu va fi şi cea mai tare. Căci o alta, la un moment dat, găsindu-i punctul slab, o va crăpa.

*
Mult e până trosneşte. Că pe urmă...

*

Nu poţi şti de-i miezul bun au ba până nu spargi nuca.

*

Nu oricine poate sparge nuca în pumn. Însă c-o piatră, şi un copil o sfarmă.

luni, 27 august 2018

Succintă introducere la manualul de educaţie militară pe care nu-l voi scrie niciodată


El este Ţonţonel.

Într-o lună, cu foarte multă răbdare, însă fără aproape niciun efort, Ţonţonel a ajuns să distingă cu o precizie remarcabilă între starea de pericol şi cea de siguranţă.

Nu se mai teme nici de mine, nici de mâinile mele, pentru că a început, nu neapărat să mă asocieze cu propria-i bunăstare, cât să priceapă pur şi simplu că înainte de a-i face bine, în primul rând nu îi fac rău. A învăţat, prin simpla, prin banala observare, că departe de a încerca să îi sucească gâtul ori să-i smulgă penele din coadă, mâinile mele îi fac curăţenie, îi aduc grăunţe şi îi schimbă apa de două ori pe zi.

A învăţat să nu se mai teamă de tusea mea, de strănutul meu, de mine atunci când mă apropii mai repede de colivia lui, ş.a.m.d.

Ţonţonel a învăţat practic că nu reprezint pentru el nici cel mai mic pericol. A realizat că nu intenţionez să fac uz în niciun fel de diferenţa de talie dintre noi pentru a-i pricinui vreun neajuns. Şi nu ştiu dacă mă consideră neapărat vreun soi de prieten al lui, dar aproape cu siguranţă nu mă consideră un duşman.

Ceea ce e un lucru mişto şi spune multe despre inteligenţa pe care o posedă.

Acum, reamintindu-mi ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei pe 10 august, nu pot să nu mă întreb: Cam cât timp şi câte resurse ar fi necesare obţinerii unui comportament echivalent la om şi cam în ce fel ar trebui (re)scrise manualele, ordinele şi instrucţiunile militare spre a se evita repetarea unor manifestări la fel de cretine ca acelea?