Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

duminică, 17 aprilie 2016

Există praguri dincolo de care dacă omul este împins, el nu îşi va mai putea reveni niciodată.

Din păcate, fraza de mai sus este adevărată până la un punct şi în cazul ţărilor.

Este drept totuşi, naţiunile, spre deosebire de individ, ar mai avea o şansă. Ele au avantajul că „trăiesc” mai mult şi prin asta, cu munca susţinută şi cu sacrificiul mai multor generaţii, o ţară se poate ridica, poate deveni un loc în care marea majoritate a cetăţenilor să ducă la un moment dat, o viaţă decentă.

Partea proastă însă, este aceea că după tot acest însemnat travaliu, la conducerea respectivei ţări pot ajunge nişte idioţi, care în câţiva ani pot nărui munca şi sacrificiul câtorva zeci de milioane de oameni.

De aici, marea dificultate (în cazul anumitor popoare, aş zice chiar marea inutilitate) de a iniţia orice demers de reconstrucţie.

Să li se ceară oamenilor alte sacrificii, altă muncă, pentru ca în final să existe riscul ca o adunătură de copii de curve să vină şi să distrugă totul...

Astfel văzute lucrurile, fiecare om va ajunge la concluzia că totul se reduce la supravieţuire, la Darwin. Fiecare va fi deci, pentru sine.

Rezultatul? Competiţia degenerată dintre oameni, corupţia şi în final... declinul, dezintegrarea şi prăbuşirea respectivei societăţi.