Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

sâmbătă, 4 iunie 2016

Spălaţi-le” creierii!

Luaţi o mie de soldaţi şi purtaţi-i prin spitale şi prin aziluri. Purtaţi-i prin mahalalele de la marginile oraşelor. Plimbaţi-i prin locurile în care mizeria şi sărăcia muşcă mai adânc din om şi din sufletul lui.

Arătaţi-le apoi cum se stinge un bătrân neputincios. Cum apune o viaţă.

Arătaţi-le cum se luptă bolnavul de plămâni pentru fiecare respiraţie.

Arătaţi-le cum se chinuie bolnavul de cancer, sfâşiat în acelaşi timp şi de boală, şi de sechelele tratamentului.

Arătaţi-le copii nevinovaţi, inocenţi, care se sting prin spitale ori prin ţările subdezvoltate, prăzi ale sărăciei şi ale unor boli necruţătoare şi incurabile, copii condamnaţi din start la moarte, de o soartă oarbă şi stupidă.

Încercaţi să le „spălaţi” creierul şi în felul ăsta, şi veţi vedea că măcar o sută dintre ei vor lăsa arma deoparte şi se vor face orice altceva. Se vor face asistenţi medicali, voluntari, pompieri, preoţi, dulgheri, învăţători, orice altceva, dar nu vor mai vrea nicio secundă să rămână soldaţi. Nu vor mai simţi niciodată acea dorinţă inexplicabilă şi inutilă de a mai lua vreodată viaţa unui om pe care nici măcar nu îl cunosc. Viaţa unui om care nu le-a făcut, îndeobşte, niciun rău.

Atunci, vor învăţa în doar câteva zile, ceea ce probabil foarte puţine şcoli te mai pot învăţa în prezent. Anume că o singură secundă de viaţă, o singură respiraţie, un singur minut de linişte, valorează mai mult decât orice pe lumea asta.

Şi apoi, să nu uităm că viaţa poate fi curmată de orice prost sau de orice dement. De un banal accident ori pur şi simplu, de un joc al sorţii.

O secundă în plus la viaţă însă, pot pune doar Dumnezeu, Omul şi Natura.