Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

joi, 25 august 2016

Un fel de blasfemie

Să presupunem dragă cititorule, că într-o bună zi, Dumnezeu, neavând poate altceva mai interesant de făcut, ar hotărî să se înfăţişeze înaintea fiecăruia dintre noi.

...şi ne-ar zice cu acest prilej, şi vreo două-trei vorbe.

Acum, fii atât de bun şi întreabă-te, te rog...

Oare ai crede cu adevărat că acela ce îţi stă înainte, este Dumnezeu, sau ai râde ca prostul în târg, crezând că e o glumă pusă la cale de prieteni?

Atunci când ai conştientiza că în faţa ta este chiar Dumnezeu, nu te-ai căca pe tine de groază, ştiind că ştie cam ce fel de jivină eşti?

Faptul că l-ai văzut cu ochii tăi pe Dumnezeu, te-ar împiedica să mai fii vreodată ticălos?

Dacă ţi-ar mai spune şi câte-ceva, ai înţelege oare pe deplin ce ţi-ar zice? Ai înţelege complexitatea ideilor sale? Ai putea pricepe că Dumnezeu îţi poate vorbi cu aceeaşi lejeritate şi înţelepciune, atât despre lucrurile complicate, cât şi despre cele simple?

Cam cum ai începe să trăieşti de a doua zi?

...

A reuşit să schimbe textu' ăsta ceva în mintea ta?

...ori în sufletul tău?

...păi vezi?!

...şi atunci, ar avea vreun rost, deranjul?

P.S.

Şi nu. Nu trebuie să te simţi jignit, dragă cititorule. Aceleaşi întrebări, sub aceeaşi formă acidă, mi le-am pus şi mie, aşa că...