Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul este numai aceea care sprijină solid pe logică.

marți, 28 februarie 2017

Halucinaţie, normalitate sau relativitate?

Dacă aş locui alături de o sută de oameni nevăzători pe o planetă oarecare, atunci aproape inevitabil ei ar putea spune despre mine că eu sunt cel care are o problemă. Că eu sunt acela care se abate de la normă, faptul că văd, putând fi socotit drept o infirmitate, o boală, senzaţiile încercate de mine prin această facultate apărând în „ochii” lor ca veritabile... halucinaţii.

Cu atât mai largă ar fi prăpastia dintre noi dacă acei oameni s-ar fi şi născut astfel, şi dacă nimeni, niciodată, nu ar fi încercat măcar să le spună că există şi acest simţ. Cât priveşte... succesiunea normală a evenimentelor, tectonica raţiunii bolnave, sau dacă vreţi, numai a celei incomplete, urmându-şi cursul ei firesc, va lăţi şi va adânci tot mai mult şi mai mult acest canion al ininteligibilului dintre noi, astfel încât accederea mea de la statutul de simplu bolnav la cel de unul şi deosebit de periculos, va deveni doar o chestiune de timp. Şi de aproape nimic altceva.