Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul este numai aceea care sprijină solid pe logică.

vineri, 3 martie 2017

A fi prost...


...din absolut toate punctele de vedere.

Sau, întreprinderea de covrigi

Vedeţi boieri, domniile voastre, Articolu' 397 Cod Penal, în prezent, arată cam aşa:

(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

...fiind în opinia mea – una de nespecialist, recunosc – unul destul de sănătos la cap şi de potrivit să opereze într-un Cod Penal dintr-o ţară normală, în care nu pute (încă) de la şai'şpe poşte a prostie şi a bolşevism. Căci în ciuda unor mici scăpări – chestii de detaliu – asupra cărora, având în vedere propriul meu... stil literar, mai de bun-simţ ar fi să nu insist, îmi pare suficient de echilibrat şi de clar. Noţiunile de „acţiune armată” şi „acţiuni violente” statuează în chip satisfăcător caracterul pe care trebuie să îl îmbrace acţiunile pentru a putea fi incriminate. Ele trebuie cu necesitate, potrivit actualei forme a textului, să fie întreprinse cu mână armată şi / sau cu violenţă, articolul având deci, după cum ziceam, o logică, un contur, şi implicit o oarecare închidere terminologică, ceea ce repet, în viziunea mea, îl face unul decent.

Acu' însă, dacă ai tăi mai au pe-acasă pe pereţi, înrămate, alături de „Răpirea din serai” şi portrete mai vechi de ale tovarăşului Ceauşescu, şi dacă ţi-e un dor nebun de acele vremuri de împliniri măreţe, atunci iniţiativa ta, da, are un oarecare sens, iar acest apendice neghiob...

(3) Întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de una sau mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

...ar putea avea la mintea ta, toate justificările din lume.

Altfel, fii drăguţ şi explică-ne şi nouă... „Întreprinderea de acţiuni...” ?

...de acţiuni de care? De acţiuni la SIF? de acţiuni la bursă... la purtător? De care acţiuni, Gogoaşă, pupaţi-aş studiile tale de jurist?... care eşti tu jurist!

Fiindcă, vezi tu, răbdătorul meu cititor, alineatul ăsta nou, alineatul (3), aşa cum este el redactat, debutând cu... „întreprinderea de acţiuni împotriva...”, prin suprimarea termenului regulator, descriptiv, care ar trebui să completeze substantivul comun plural „acţiuni” şi care astfel ar veni să definească mai riguros ipotetica faptă penală, e unul cum nu se poate mai comisarnic şi mai deschis către abuz, vădind prin întreaga lui alcătuire, o puternică mentalitate de aparatcic, de ţărănuş pus pe rele, pregătit să înhaţe în orice moment kalaşu' şi să îi alinieze repede la zid pe toţi „inamicii poporului”, pe toţi „duşmanii de clasă”, pe toţi „trădătorii de neam şi de patrie”, părând a fi fost scris mai mult scrâşnind din măsele, în pripă, pe colţul unei mese de crâşmă, de o mână nervoasă, încleştată pe pix gata să-l rupă, decât de una mişcată ordonat de un creier treaz şi creativ.

Asta ca să nu mai zic că prin confuzul formulării, îi lasă oricând mână liberă oricărui cap de lemn, să poată face cam orice vrea fizicu' lui cu existenţa ta, pentru o perioadă de timp cuprinsă între prima zi în care ai trecut dincolo de gratiile arestului, şi undeva între 6 luni şi 3 ani – după cum binevoieşte muşchii săi.