Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

vineri, 21 aprilie 2017

Strategie, te halesc!




Este exact ce ne lipsea mai tare. Şi în egală măsură, o mişcare tactică de geniu. Aşa a reieşit cel puţin din punctul de vedere al analizei cheltuieli – riscuri. Ca să nu mai spunem că şi prin prisma istoricului rezultatelor întâlnirilor directe România - Rusia, era cel mai înţelept să procedăm astfel. Serios. Ce să mai, nici Napoleon, von Manstein şi cu Alexandru cel Mare, înmulţiţi între ei şi ridicaţi cu toţii la pătrat, nu puteau veni cu o idee mai strălucită.

Atât că în cazul de faţă strategia nu prea pare a se potrivi cu logica şi cu instinctul de autoconservare, care ambele ne recomandă cu prudenţă ca atâta vreme cât vecinul nu ne inundă, nu caută să ne intre încălţat în casă şi nu dă muzica prea tare, mai cuminte ar fi să nu îl enervăm. Că nu se ştie când şi cum s-ar putea să ne prindă pe casa scării ducând gunoiul la ghenă, şi să ne spargă un pic, nasu'.

În plus, un alt aspect interesant de punctat ar fi şi acela matematic, aritmetic dacă vreţi, aspect care ne spune că atât timp cât tu deţii, să presupunem, o sută de rachete Patriot, un inamic de talia Rusiei va avea întotdeauna grijă să aibă măcar o sută unu Scud-uri.

Cu toate deci că până şi runele, dacă le-am cerceta, ne-ar arăta că manevra ce-am făcut-o, sau ce suntem pe cale să o facem, e una cel puţin neinspirată, aproape că mi-aş paria un coi că-n clipa asta, în loc să îşi facă probleme din ce în ce mai multe şi mai mari, strategii şi analiştii noştri exultă şi se felicită vânjos unii pe alţii pentru ceea ce ei consideră a fi o afacere excelentă, dar care, de fapt, cel puţin după părerea mea (adevărat, nu una avizată, şi tocmai de aceea vă rog să o priviţi cu neîncrederea cuvenită), repet, constituie o eroare strategică uriaşă, şi în acelaşi timp o mare provocare adresată Rusiei. Pentru că se ştie, tu îl provoci pe celălalt, el îţi răspunde, plusând la rândul lui, ţie-ţi alunecă puţin degetul pe trăgaci, şi de aici... există riscul să ajungem cu toţii la vorba domnului Einstein, cea care profeţea un al Patrulea Război Mondial purtat cu băţul şi cu piatra.