Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

miercuri, 2 august 2017

Bănuieli aproape ştiinţifice

Dacă matematica şi vorba bună i-ar fi rezolvat omului toate problemele, atunci acesta nu cred că ar mai fi fost nevoit să inventeze parul, glonţul sau dinamita.

*

În realitate, 100% reprezintă aproape întotdeauna 99,999...%. Ceea ce înseamnă că rotunjirea o cam face fiecare pe barba lui.

...sau pe a altuia. Depinde.

*

Pentru prognozele eronate, de vină sunt întotdeauna „factorii externi”. Unii care... „erau absolut cu neputinţă de prevăzut”. Darămite de evaluat.

Niciodată prostia şi obtuzitatea celui ce le-a emis.

*

Este un lucru remarcabil că ştiinţa tinde de cele mai multe ori să segmenteze, să împartă cauzele mari în unele mai mici, pentru ca astfel să poată opera cu lucrurile ceva mai uşor.

Simplificare se cheamă chestia asta.

Păcat, al dracului, totuşi, că în natură lucrurile, cel mai frecvent, nu prea se găsesc astfel. Ci mai mult la grămadă.

*

Matematica are să mă farmece definitiv atunci (şi numai atunci) când un matematician are să câştige la fiecare extragere a loteriei, timp de un an întreg, şi jumătate din bani are să îi dea sărmanilor.