Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

miercuri, 2 august 2017

Că tot a început să miroasă în lume a praf de puşcă, a rachete şi a exerciţii militare...

A ucide sau a fi ucis

Mentalitatea soldatului trimis pe câmpul de luptă împotriva unei armate net superioare, mai ales atunci când serveşte sub comandanţi incapabili şi potenţial corupţi, nu diferă cu mult de cea a condamnatului la moarte. Ambii merg, primul spre liniile inamice, cel din urmă către ştreang, sperând şi unul şi celălalt că poate o minune îi va salva.

Dar cum în chip tragic, minunile nu cresc ca muşeţelul pe marginea şanţului, probabil tocmai de aceea şi există atâte mausolee, osuare, obeliscuri...

*
Războiul... între hobby şi necesitate

Omul pleacă la luptă fie ca să se apere, fie mânat de foame, fie luat cu arcanul, fie, atunci când slujeşte într-o armată formidabilă, împins de la spate de setea de glorie şi ispitit de lucirile aurului pe care îl va lua cu sine înapoi acasă drept pradă de război.