Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

luni, 7 august 2017

Mic îndreptar ilustrat de bun-simţ

Dragi băieţei şi fetiţe, cu scuze pentru calitatea ilustraţiei, vă prezint în cele ce urmează, nu manualul de sport, pe care probabil cu o nespusă nerăbdare îl aşteptaţi după ce vi l-a promis Ministerul Educaţiei, ci un mic îndreptar de bun-simţ am avut eu aroganţa să îl numesc.


În prima lui poză, doi cetăţeni. Muncitori se mai numesc dumnealor, iar ceea ce fac pe acoperişul construcţiei de vizavi nu se cheamă gimnastică lombară, ci muncă. Muncă pe bune, muncă de şantier, sau, cum mai era odinioară cunoscută în construcţii şi prin puşcării, munca lui Berilă.

...cu toate că e opt jumate seara, iar de lucrat, lucrează cam de pe la şapte dimineaţa. Dar asta n-are a face.


Interesant însă în cazul domniilor lor, în ciuda caniculei şi a noilor tendinţe care par a se fi ivit în ultima perioadă pe piaţa muncii de la noi din ţară, este că iată, dumnealor continuă să nu se ceară afară. Continuă să muncească mai departe sistematic, susţinut, rupându-şi oasele şi articulaţiile (câteodată, din nefericire, la propriu) pe un salariu uneori de mizerie, alteori plătit cu întârziere, în nişte condiţii (praf, toxicitate, risc de accidentare, stres, temperaturi extreme, ş.a.m.d.) în care n-aş prea vedea mulţi angajaţi ai MAI sau ai MApN să se înghesuie a presta.

Sigur cei mai... dintre voi, citind postarea până aici, şi intuind cam încotro se îndreaptă ea, ar putea ricana: păi ce vrei, co@$e, dacă nu le-a plăcut cartea... sau ar putea da direct drumul unui laconic: hai sictir, că deja puţi a comunist!

Şi ar fi dreptul lor să o facă, n-ar fi cu supărare. La urma urmelor, fiecare cu părerea lui. Oricum, nu lor mă adresez.


Dar, să mergem mai departe şi să zicem că totuşi, la un moment dat, istoviţi de atâta muncă şi incapabili fizic să mai lege armături, să mai monteze cofraje sau structuri metalice, să mai vibreze betoane sau să se mai lupte cu baloturile de vată minerală, ajung şi în ziua în care trebuie să se retragă din... „sistem”. Cu alte cuvinte, să iasă la pensie.

Cât vor mânca din ea? Cu certitudine nu mult, fiindcă bolile contractate în urma unei vieţi de câine, vor tinde, adesea cumulate, să îi trimită în croazieră pe Styx ceva mai repede decât ar face-o, de pildă, un simplu reumatism sau o obişnuită hipertensiune arterială cu muritorul obişnuit.

Cuantumul ei? Evident, unul după chipul şi asemănarea salariului, adică unul ridicol.

Tratament, vacanţe la băi, o bătrâneţe liniştită? P%#a! Sărăcie, mizerie, familii dezbinate de nevoi şi de violenţă, alcoolism cronic în unele cazuri, blazare definitvă în aproape restul.

Echitatea, moralitatea, normalitatea, umanul, omenia? Unde sunt ele? Habar nu am, să-mi spuneţi voi.