Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

Statistic...


Pagină scrisă exclusiv cu materialul clientului. Adică sprijinit pe date statistice culese de prin diverse surse, puse cap la cap, şi, pe cât mă va ajuta pe mine mintea, interpretate în aşa fel încât până şi omul fără prea multă matematică „la bază” să poată înţelege cât mai limpede o parte din lucrurile ce se petrec în jurul lui şi care, mai mult sau mai puţin, îi afectează viaţa.


                                                                              

09.08.2017

Un fel de reparaţie morală

...pe care dacă nu aş face-o, s-ar chema că sunt cel puţin măgar.

În data de 20 februarie 2016, într-o postare pe acest blog, am făcut unele comentarii (răutăcioase le-ar cataloga unii, dar întemeiate le-am considerat eu atunci) cu privire la calitatea site-ului celor de la Institutul Naţional de Statistică. În speţă, subliniam sărăcia datelor disponibile la liber.

Lucrurile fie s-au schimbat între timp, fapt pentru care oamenii merită toate laudele, fie erau în regulă şi atunci şi au scăpat atenţiei mele – fapt pentru care merit indiscutabil toate criticile. Cert este totuşi că dacă veţi avea curiozitatea zilele acestea să accesaţi link-ul http://statistici.insse.ro/shop/, veţi lua contact cu nişte date deosebit de interesante. Iar pentru asta ajunge să va faceţi un simplu cont la ei. Eu mi-am făcut şi zic că merită.

Aşa că de azi înainte, bineînţeles nu fără rezervele şi prudenţa cuvenite, căci după cum am mai spus, hârtia suportă multe iar pixul mai poate fi câteodată şi... bagabont, vom face împreună unele mici analize, comparaţii şi, iertat să-mi fie pretenţiosul termen, cercetări, (şi) pe baza datelor oferite gratuit de I.N.S. publicului larg.
                                                                              

09.08.2017

Şi şut... şi gol!

Înainte de a ne folosi însă de datele sus-menţionate, am să vă propun alte trei surse de informaţie: site-ul FIFA, cel al UEFA şi Wikipedia.



http://www.fifa.com/fifa-world-ranking/associations/association=rou/men/index.html


http://www.uefa.com/european-qualifiers/season=2018/standings/index.html


http://www.uefa.com/european-qualifiers/season=2018/statistics/round=2000717/teams/index.html


https://ro.wikipedia.org/wiki/Echipa_na%C8%9Bional%C4%83_de_fotbal_a_Rom%C3%A2niei



Acestea, ar fi, să le numim aşa, „veniturile”, adică roadele pe care ni le-a dat echipa naţională de fotbal a României, de-a lungul vremii.

Acum, cu voia dumneavoastră, o parte dintre cheltuieli:





Iar la final, concluziile.

În 2011 au fost inaugurate trei mari stadioane: National Arena – 234 mil. euro, Ilie Oană, Ploieşti – 17 mil. euro şi Cluj Arena – 45 mil. euro. Total general... 296 mil euro.

Revenind la „beneficii”, graficul celor de la FIFA ne spune că în intervalul 1993 – 2001 am stat relativ decent, din 2001 până în 2005 am luat-o puţin la vale, între 2005 – 2007 am avut o uşoară revenire, pentru ca începând cu 2007 şi culminând cu 2011 (exact anul grandioaselor deschideri de porţi de stadioane) să ne înfigem fix în cap şi să ajungem până pe un „meritoriu” loc 56.

Între 2011 şi 2014 ne-am mai zbătut şi ne-am mai revenit întrucâtva, pentru ca de atunci şi până azi, să „sprintăm” iarăşi până pe locul... 42.

Introducând în analiza noastră şi datele celor de la Wikipedia, constatăm că perioada cu adevărat de aur a fotbalului românesc a fost pe undeva prin 1990 – 1998, cu trei calificări consecutive la turneele mondiale şi cu performanţe fantastice, perioadă cu investiţii practic nule, dar în care am avut avantajul de a putea folosi infrastructura construită înainte de '89 şi cunoştinţele, munca şi sacrificiile oamenilor de atunci (fotbalişti, antrenori, medici, preparatori, etc.).

Din 2002 şi până în prezent, ba, cu priceperea lotului actual şi sub atenta îndrumare a federaţiei, chiar până în 2022, pentru că şi calificarea la campionatul din 2018 este serios pusă sub semnul întrebării, suporterul român, la fel ca şi cel din Tanzania, a privit, şi va mai continua o vreme să privească meciurile, cu detaşarea naturală, firească a telespectatorului neutru.

Şi nici pe plan european nu s-ar spune că lucrurile strălucesc, fiindcă după revoluţie am participat la numai patru întreceri continentale (1996, 2000, 2008 şi 2016).
                                                                              

10.08.2017

Cifre desculţe şi flămânde

După ce am dat câteva ture de stadion şi ne-am făcut încălzirea, e vremea să trecem la lucruri mai serioase. E vremea să începem să discutăm de lucruri cu adevărat importante. E vremea deci, să discutăm despre... sărăcie.

Şi o vom face întorcându-ne iarăşi la site-ul celor de la Institutul Naţional de Statistică, acolo unde vom da nas în nas cu un prim indicator interesant. „Pragul sărăciei relative” se intitulează el, îl găsim urmând link-ul http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAR101A şi reprezintă, dacă ar fi să cităm sursa...

<<

venitul bănesc disponibil pe adult-echivalent în raport cu care o persoană (cu un venit inferior pragului) poate fi considerată săracă. Nivelul pragului se determină la fracţiunea de 60% din valoarea punctului median al distribuţiei persoanelor dintr-un eşantion, după venitul bănesc disponibil pe adult-echivalent. Uneori este denumit „linia de sărăcie”.

>>

Cum s-ar putea ca nu toată lumea să priceapă mare lucru din formularea de mai sus, şi cum este destul de probabil să se facă şi unele confuzii între noţiunea de medie şi cea de mediană (mărturisesc că spre ruşinea mea, mi-am luat iniţial această ţeapă), găsesc util să ofer, acum, după ce m-am mai luminat un pic, unele explicaţii.

Spre deosebire de medie, care prin globalismul ei tinde să ascundă multe, să uniformizeze cam ca lama de autogreder, mediana unui şir prezintă avantajul că elimină din calcule valorile extreme. Cu alte cuvinte, dându-vă acelaşi exemplu pe care foarte elocvent vi-l oferă şi Wikipedia, dacă am avea următorul şir: 1, 3, 3, 6, 7, 8, şi 9, mediana lui ar fi 6, cifră obţinută prin eliminarea consecutivă a valorilor limită: 9 şi 1, 8 şi 3 respectiv 7 şi 3. Acest 6 ar fi prin urmare, valoarea tipică dacă vreţi, cifra, să-i spunem reprezentativă pentru eşantion, ar fi cifra... cuminte.

Media aceleiaşi mulţimi ar fi 5,29; în cazul de faţă, distanţa dintre ea şi mediană nefiind una semnificativă, dar dacă ai începe să compari milioane şi milioane de venituri, mai ales dacă în acest eşichier de date ai avea de comparat venitul senatorului cu cel al femeii de serviciu de la o scară de bloc din Ferentari sau pensia generalului retras la cerere cu salariul pompierului care te descarcerează din maşina cu care „pe fondul neatenţiei şi al neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, pierzând controlul volanului” te-ai înfipt în stâlp precum berbecul, exemplele de astfel de alăturări putând continua suficient încât să ne provoace şi nervi nu numai jumătăţi de zâmbete, decizia de a utiliza mediana şi nu media, apare una întrutotul justificată. Şi isteaţă, în acelaşi timp.

Pe urmă, având această valoare, putem calcula şi cât reprezintă 60% din ea. Aşa ajungem la acel „prag al sărăciei relative”, care, potrivit statisticilor oferite moca, la nivelul anului 2015 era de 6169 lei/persoană/an. Adică cel ce avea un venit de sub 514 lei pe lună, putea fi considerat că trăieşte într-o stare de sărăcie relativă.

Făcând apoi nişte mici socoteli, deducem că venitul median lunar era la acea vreme de 856,67 lei.

Tot din datele oficiale (http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAR102D) reiese că rata sărăciei relative, iată, un nou parametru interesant, şi care reprezintă ponderea persoanelor sărace (după metoda relativă de estimare*) în totalul populaţiei, în anul 2015, la nivelul ţării era de 25,4%. Fireşte, exprimată aici ca medie, căci dacă vom privi mai atent datele, vom observa că ea era şi mai mare în regiunile Moldovei, Dobrogei, sudul Munteniei şi Olteniei.

În clasament, Bucureştiul, care natural trage după el şi Ilfovul, constituie o remarcabilă excepţie cu aproape neverosimilul său 5,9%. În rest, ca de obicei, centrul şi vestul superior al României duc greul şi ne mai spală din ruşine.

În orice caz, ca să facem o corelaţie la final între pragul sărăciei relative şi rata sărăciei relative, am putea spune că, în mare, în România anului 2015, unu din patru oameni trăia sub linia de sărăcie. Adică în jur de cinci milioane. Sau, altfel spus, cinci milioane de români trăiau în 2015 cu un venit lunar de sub 514 lei (aprox. 117 euro).

Notă:

* - Se consideră sărace persoanele din gospodăriile care au un venit disponibil pe adult-echivalent (inclusiv sau exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii) mai mic decât nivelul pragului de sărăcie. În mod curent, acest indicator se determină pentru pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. Indicatorul este întâlnit uneori sub denumirea de „rata riscului de sărăcie” - definiţie oferită de Institutul Naţional de Statistică.
                                                                              

15.08.2017

O altă statistică interesantă

O altă statistică interesantă ne spune că în anul 2015, în mediul rural din România, numai 35,2% dintre gospodării aveau grup sanitar în interiorul locuinţei. Şi tot din acelaşi tabel, privind o rubrică mai sus, descoperim că doar 38,7% erau prevăzute cu baie sau cu duş... indoor.


În mediul urban, locuinţele prevăzute cu grup sanitar, cu baie sau cel puţin cu duş, aveau o pondere de 92,5% din total. Acum, în funcţie de cât de pretenţios e fiecare... o fi mult, o fi puţin?... O fi bine, o fi rău?


Şi nici statisticile de la export nu par a ne fi mai prietenoase.


Dacă ar fi să dăm crezare link-ului de mai sus, atunci, se pare că aproximativ treizeci la sută din noi, adică vreo cinci milioane şi mai bine de suflete, nu avem asigurate în locuinţă condiţiile minim necesare pentru a face o baie, un duş, un caca sau un simplu pişu.
                                                                              

17.08.2017

Statistici şi statistici

Cu toate că nu ştiu dacă le veţi găsi vreodată clasificate şi aşa prin literatura de profil, statisticile mai pot fi şi: 1. statistici artificiale – cele în care precumpănesc artificiul matematic şi valorile calculate pe baza unor formule alese arbitrar sau prin convenţie, şi 2. – statisticile naturale, cele ce se mulţumesc pur şi simplu să numere. Să cuantifice şi atât. Personal, o recunosc, le prefer pe ultimele, deoarece tind să arate faţa mai puţin machiată a realităţii.

Şi spre a fi mai clar, am să mă folosesc de doi indicatori: Produsul Intern Brut şi populaţia rezidentă.

Pentru primul, Institutul Naţional de Statistică ne oferă o căruţă de variante de determinare şi de sub-segmentări, de împărţiri pe metode de calcul, pe regiuni, pe cap de locuitor, pe serii brute sau ajustate, ş.a.m.d. La fel o face şi Eurostat-ul, principalul furnizor de macrostatistici la nivel european. Nimic greşit în asta. Ce au însă comun toate aceste date? Strânsa lor dependenţă de pragurile de referinţă alese, de algoritmii de calcul, şi nu în ultimul rând, sensibilitatea lor accentuată (mai ales în cazul economiilor fragile) în faţa principalelor „brânciuri” ale pieţei – marile împrumuturi, investiţiile masive (care cam tot un soi de mari împrumuturi reprezintă) şi manipularea politică a economiei.

La polul opus, statistica naturală, neperiată, cea care are aproape simplitatea abacului, cea care după cum ziceam, se mărgineşte înţelept doar la a constata.

Asupra ei am să-mi îndrept şi eu atenţia în cele ce urmează.


grafic realizat cu date publicate de
Institutul Naţional de Statistică

Iar ceea ce vedem mai sus, înfăţişează evoluţia noastră demografică. Privind-o, fără niciun alt calcul suplimentar, fără aplicarea niciunui alt filtru matematic, constatăm un lucru evident. Constatăm împuţinarea noastră.

Cauzată, după cum vom observa imediat, în principal de sărăcie.


grafic realizat cu date publicate de
Institutul Naţional de Statistică

Fără să începem acum a scormoni prea adânc prin istoricul tendinţelor noastre migratoare, ne vom opri la scurta perioadă 2003 – 2016, în ea, remarcând două curbe mai interesante. Pe de o parte observăm accelerarea depopulării mediului rural (2004 - 2007), iar pe de alta, rezultatul acestei veritabile bejenii – în speţă, migraţia masivă spre oraş. Cum oamenii nu au găsit nici aici împlinirea promisiunilor de prosperitate, şi cum iată, statisticile în care li se anunţau creşteri economice fantastice, sporiri aproape miraculoase ale Produsului Intern Brut, măriri succesive ale salariului mediu net pe economie şi alte asemenea minunăţii aritmetice, pare-se, nu le-au ţinut prea tare nici de cald şi nici de foame, ei şi-au continuat deplasarea dincolo de graniţele ţării; confirmarea acestor... mici „speculaţii” o vom găsi în metadatele celor de la Banca Mondială, disponibile pe adresa http://data.worldbank.org/indicator/SM.POP.NETM?view=map&year_high_desc=false, date din care reiese, dacă ne extindem analiza pe mai mulţi ani, că mai bine de trei milioane de români alcătuiesc astăzi diaspora.

Ceea ce demonstrează, suficient de robust aş zice, că omul răspunde astfel natural la stimuli naturali. Cu alte cuvinte, indiferent la eforturile (futile şi penibile multe din ele) care se fac spre a i se spune că o duce bine, refractar la cifre complicate, la grafice viu colorate şi la curbe ascendente frumos pictate, omul cel nematematic, cel încă neartificial, simte şi singur bunăstarea. Sau dimpotrivă lipsa ei. Căci antenele lui pipăie în permanenţă după dânsa. Şi, firesc, se lasă mai apoi purtat de acel impuls vital, la care sub o altă formă este drept, făcea referire însuşi distinsul domn Bergson (Henri Bergson), către... lumină, către civilizaţie, către... până la urmă, o bucată de pâine.

*

Incontestabil, acest scurt şi explicit articol poate fi privit, în funcţie de optica şi de dorinţele fiecăruia, şi ca un text „veninos”, „răuvoitor”. Dar poate fi privit şi ca un îndemn la logică, la o mai bună înţelegere a fenomenului emigraţiei. Atât a celei de la nivel naţional cât şi a celei mondiale. Şi în egală măsură ca un apel la omenie şi la anamneză, la reciprocitate, făcut acelora care se opun cu o oarbă sălbăticie ideii de a găzdui refugiaţi de război (căci dincolo de orice nuanţări de percepţie, ei asta sunt de fapt – refugiaţi de război) pe teritoriul ţării. Cu atât mai mult cu cât compatrioţi de ai lor, chiar rude în cazul unora, sunt la rându-le refugiaţi prin ţările mai bogate şi mai civilizate ale lumii. Refugiaţi economici, desigur.

Cât priveşte „importanţa istorică” a argumentaţiei mele, că aş putea cu aroganţă emite şi astfel de pretenţii la celebritate :), din ea deducem că în genere, populaţiile nici nu se şterg cu buretele, cu bomba (excepţie – o potenţială hecatombă nucleară) sau cu foamea de pe faţa pământului (vezi aici discuţia asupra continuităţii dacice în spaţiul geografic al actualei Românii), căci în ciuda greutăţilor am rămas destul de mulţi şi în ţară, dar nici nu îşi păstrează imaculată acea atât de zgomotos trâmbiţată şi limitat-intelectual adorată de unii obtuzi stângaci într-ale gândirii, puritate etnică sau rasială (a se vedea discuţiile pe marginea supremaţiei albe, retorica naţionalist-extremistă, etc.).

                                                                              

29.08.2017

Cifrele...

ne arată că ceva nu e-n regulă.


În statistica celor de I.N.S., dacă o vom scotoci-o cu minuţie, vom observa nişte... trend-uri interesante.

Spre exemplu, în anul 2015, în construcţii* au avut loc 451 accidente urmate de incapacitate temporară de lucru şi 39 de accidente mortale. În industria prelucrătoare, care înglobează printre altele: industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi a semiremorcilor, fabricarea de mobilă, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, etc. numărul total de accidente a fost de 1387, din care 35 au fost mortale. Cu o mică observaţie din partea mea: În genere, cifrele reale sunt un pic mai mari, fiind cunoscut că oamenii, parte de frică, parte din inconştienţă, îndeosebi în construcţii, tind a nu raporta chiar toate accidentele.

Aşadar, vedem că dintre noi, în 2015 au plecat 74 de oameni. La care, extinzându-ne observaţiile, se pot adăuga cele 18 persoane care lucrau în domeniul forestier şi cele 27 din transporturi şi depozitare. Aşa ajungem la un negru şi frust total de 119. Domniilor lor, „beneficiari” ai unor morţi violente şi care de cele mai multe ori puteau fi evitate, nu le-a ridicat nimeni statui, nu le-a închinat nimeni osanale; pe dumnealor nu i-a făcut nimeni nici generali, nici comandori, nici mareşali, şi nici nu le-a oferit cineva vreo diplomă sau vreo decoraţie. Şi presupun că nici urmaşilor.

Salariile lor, pe timpul vieţii? Probabil între 1.400 şi 1.900 în mână.**

...plus bonurile de masă.


Ce ar mai fi de zis?

...dar de făcut?!

De zis, cred eu, dacă ai fi politician, înalt magistrat sau mare comandant de oşti grăbit spre pensie, mai nimic. Fiindcă cifrele singure îţi arată obrazul, îţi dau un capac şi-un şut în cur, şi te trimit să faci penitenţă la colţul clasei, umil, tăcut, îngenuncheat pe coji de nuci.

De făcut? Păi, de făcut ca întotdeauna ar fi multe. Poate o mai sănătoasă (la cap) şi mai normală corelare între venit şi riscul real? înţelegând aici prin acest ultim concept, nu riscul acela inventat, teoretic, riscul presupus, ci acela existent, acela sub ameninţarea căruia omul lucrează aproape sută la sută din timp. Pentru că dacă am lua bunăoară situaţia celui ce face sortare manuală de deşeuri, a celui ce pentru un salariu infect, face o muncă infectă, am vedea că dânsul prestează şi trăieşte într-un permanent şi real pericol. În cazul lui problema nu se mai pune în termeni probabilistici, pericolul fiind cât se poate de faptic existent, el fiind din start un condamnat la moarte. Şi afirm asta cu toată răspunderea şi seriozitatea, fiindcă nici veniturile şi nici aşa-zisele măsuri de protecţie a muncii nu îi oferă decât şanse infime la o viaţă normală. Îl asigură oare salariul minim pe economie, celui ce îşi petrece 8-10 ore pe zi cu mâinile prin gunoaie, o alimentaţie care să îl transforme în vreun Ulise sau în vreun Hercule? Îi asigură o pereche de mânuşi, un halat şi o mască ieftină protecţia împotriva microparticulelor infectate cu tot soiul de calamităţi biologice pe care le absoarbe prin toţi porii? Sau poate că beneficiază de lungi perioade de recuperare... ori de o permanentă supraveghere medicală? Mă îndoiesc; situaţia fiind foarte asemănătoare şi în cazul celor ce ne intră prin canale, prin casetele colectoare, prin galeriile reţelelor de termoficare, şi, exemple mult mai apropiate de căminele noastre, în cel al... femeilor de serviciu.

Există deci oameni în jurul nostru care mor cu zile, oameni care se îmbolnăvesc la muncă şi care duc şi acasă boală, otrăvindu-şi inconştient copiii, părinţii... Sunt oameni pe care dobitocia, nesimţirea, lăcomia unora dintre noi, ignoranţa noastră uneori nemărginită, îi ucid. Iar ei sunt... realităţi. Realităţi nu ipoteze. Ei sunt ocurenţe, nu prognoze.

De aceea, şi de aceea, închei spunând că riscul, cu toată consideraţia aici pentru „meseria” de general, sau pentru cea, de astă dată fără ghilimele, de magistrat, ca să te astupe malul de pământ atunci când sapi un şanţ adânc de doi metri jumate fără asigurare, sau să te prăbuşeşti de la cinci de pe schelă când izolezi termic un bloc, este substanţial mai mare decât acela de a fi ucis într-un potenţial război, sau acela de a-ţi secţiona pe lung artera femurală într-o hârtie, când răsfoieşti ceva mai neglijent vreun dosar.

P.S.

În administraţia publică şi apărare salariul mediu net lunar este de 2.500 lei. În anul 2015, în sistem au avut loc 66 accidente urmate de incapacitate temporară de muncă şi 3 mortale.

Note:

* - Domeniul construcţiilor continuă, la fel ca şi pe vremea lui Keops, să reprezinte un veritabil vârf de lance al sclaviei, remarcându-se printr-o asociere cel puţin condamnabilă a unor chestii precum: program de lucru infernal, condiţii de lucru şi de siguranţă precare, retribuţie jenantă (ca să nu o numim altfel);

** - O surprinzătoare, şi aş adăuga binevenită excepţie, judecând după numărul mare de accidente pe ramură (iertaţi-mi, vă rog, termenul comunist-lemnos), o constituie salariul net al celor ce lucrează în domeniul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, unul situat în anul 2015 în jurul valorii de 3.000 de lei.